Starea parcului auto din Europa, la finalul anului 2022, arată că țara noastră recuperează lent diferențele față de vestul continentului. În anul analizat de ACEA, pe baza statisticilor naționale, România a avut cea mai mare creștere a parcului auto din UE, cu 3,3%. Acest lucru a afectat într-o măsură destul de mică vechimea parcului auto de la noi, deoarece România a rămas una dintre țările cu cea mai ridicată vârstă a parcului auto. Achizițiile de mașini noi și importurile de mașini second-hand ceva mai puțin învechite au făcut ca România să urce câteva poziții în clasamentul european.
Cel mai nou raport privind starea parcului auto din Uniunea Europeană subliniază poziția dificilă pe care o are nivelul de mobilitate motorizată al populației din România, precum și gradul ridicat de învechire pe care îl are parcul auto de la noi.